Școala Doctorală în Drept, Științe Politice și Administrative a luat ființă printr-un Acord de Consorțiu Național încheiat între Academia de Studii Economice din Moldova și Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ,,Constantin Stere”. Înființată în conformitate cu prevederile Codului Educației și Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1007 din 10.12.2014 (cu modificările ulterioare) și Acordului de Consorțiu Național, Școala Doctorală în Drept, Științe Politice și Administrative funcționează ca structură autonomă, desfășurându-și activitatea organizatoare de bază în cadrul ASEM. Școala doctorală oferă posibilitatea de a efectua studii și de a obține o calificare universitară superioară, finalizată prin eliberarea unei diplome de studii doctorale aprofundate și în cazul susținerii cu succes a tezei de doctor prin acordarea titlului de doctor în domeniul științelor juridice, politice și administrative.
https://ase.md/files/prezentare/asem/ro/ (pag. 26).
Programul de studii universitare de doctorat se desfășoară în cadrul Școlii Doctorale în Drept, Științe Politice și Administrative sub coordonarea unui conducător de doctorat și a trei membri din cadrul comisiei de îndrumare și cuprinde: a) un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate, în cadrul școlii doctorale pe termen de un an; b) un program individual de cercetare științifică.
Studiile în cadrul școlii doctorale se pot organiza și în cotutelă, caz în care studentul-doctorand își desfășoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din Republica Moldova și a unui conducător de doctorat dintr-o altă țară. Școala doctorală dispune de acordurile inter-instituţionale cu alte școli doctorale de după hotare. În cazul accesării unor astfel de studii studenţii doctoranzi pot beneficia de diplomele ambelor instituţii organizatoare de studii doctorale în cotutelă. Durata programului de studii universitare de doctorat este de 3 ani pentru studiile cu frecvență la zi și 4 ani pentru studiile cu frecvență redusă.