Programul de cercetare științifică


Obiectivul principal al Programul de cercetare ştiinţifică (PCŞ) constă în elaborarea tezei de doctorat. Acest Program se realizează în cadrul catedrelor de profil, iar cercetările propriu-zise se pot efectua în laboratoarele ştiinţifice de profil, în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, Universității de Studii Politice și Economice Europene ,, Constantin Stere” şi în alte subdiviziuni.

Programul de cercetare ştiinţifică are următoarea durată:

  • 2 ani (patru semestre ) şi 120 ECTS pentru doctoranzii de la învăţământul cu frecvenţă la zi
  • 3 ani (şase semestre) şi 120 ECTS pentru doctoranzii de la învăţământul cu frecvenţă redusă

CONȚINUTUL PROGRAMULUI DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

Programul de cercetare ştiinţifică, se realizează în limba română, însă la cererea doctorandului şi cu acordul conducătorului ştiinţific, se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.

Pentru doctoranzii cu cetăţenie străină, rapoartele de cercetare şi teza de doctorat pot fi redactate într-o limbă de circulaţie internaţională, autoreferatul tezei urmând a fi publicat şi în limba română.